OILE sunt creaturi STUPIDE? GREȘIT, uite de ce sunt în stare

De Maria Mocanu,
29 iul., 2019 Alte animale

OILE sunt creaturi STUPIDE? GREȘIT, uite de ce sunt în stare!

Oamenii sunt de părere că oile nu sunt creaturile stupide, niciodată considerate a fi inteligente, dar ele sunt de fapt atât de isteţe încât pot lua decizii şi chiar au amintiri pe termen lung, reţinând un chip vreme de doi ani.

Potrivit unui studiu, oile au capacitatea de a memorarea feţele, fie ale altor oi sau chiar ale oamenilor, încât le pot recunoaşte chiar şi în fotografii, au concluzionat cercetătorii Universităţii din Cambridge. Mai mult, oile pot promova teste psihilogice pe care maimuţele le-ar pica, mai indică studiul.

Dr Laura Avanzo şi dr. Jennifer Morton au supus şapte oi domestice unei serii de teste aplicate în mod normal oamenilor suferinzi de boala Huntingdon, o afecţiune ereditară care provoacă demenţă.

Specialiștii au amplasat câteva găleţi colorate dinaintea oilor, dintre care una conţinea mâncare. Apoi au mutat conţinutul dintr-o găleată în alta, alternând culorile şi chiar modificând formele recipientelor.

Spre surprinderea oamenilor de știință, oile au recunoscut diferitele tipare de culoare, modificându-şi comportamentele conform tiparului privit. Au avut reacţii diferite şi în funcţie de formele variate puse dinaintea lor.

Acum, oamenii de ştiinţă, au concluzionat că, întocmai ca şi fiinţele umane, atunci când se află în cirezi oile se comportă prostesc. Însă lucrurl individual cu ele determină comportamente foarte diferite şi demonstrează un potenţial neaşteptat al acestor animale, potrivit descoperă.ro.

 

Citeste si:

Lasa un comentariu