Cum a ajuns un CAL la etajul 4 al unui bloc. Povestea este fascinantă / VIDEO

De Maria Mocanu,
21 iun., 2019 Stiri

Cum a ajuns un CAL la etajul 4 al unui bloc ! Un cal a fost găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 al unui bloc din Satu Mare. Polițiștii locali se aflau în zonă sesizați de vecini, care erau deranjați de o petrecere.

Sergiu Blaga, directorul adjunct al Poliției Locale Satu Mare, a declarat pentru Mediafax, că polițiștii locali au fost sesizați, în noaptea de miercuri spre joi, să intervină la o casă de unde se auzea muzică la volum maxim și deranja vecinii.

Reclamanții au menționat că în zonă este și un cal. Când a ajuns la casa respectivă, echipajul nu a mai găsit calul, iar vecinii au spus că animalul a fost dus într-un bloc. Ulterior, calul a fost găsit în bucătăria unei garsoniere de la etajul 4 al blocului din fața casei.

„Calul a urcat pe scări. Proprietarul, Lucian D., a fost sancționat contravențional cu suma de 500 de lei pentru tulburarea liniștii locatarilor, iar calul a fost dus la o rudă a bărbatului dintr-un sat din apropierea orașului Satu Mare. Proprietarul ar fi vrut să facă animalul cadou cumnatului său”, a spus Blaga.

Politia Locala Satu Mare

Polițiștii locali din Satu Mare au descoperit într-un apartament de pe str. Arinului….un cal! Proprietarul animalului, Lucian D., a fost sancționat contravențional, calul fiind dus la o rudenie a bărbatului dintr-un sat din apropierea municipiului Satu Mare.

Publicată de Politia Locala Satu Mare pe Miercuri, 19 iunie 2019

Citeste si:

Lasa un comentariu