Cele mai rare şi pretenţioase feline, la cel mai mare concurs din Europa. Cui îi revine premiul?

De Maria Mocanu,
19 nov., 2019 Pisici

Cele mai rare şi pretenţioase feline, la cel mai mare concurs din Europa. Cui îi revine premiul?

Roma, capitala Italiei, a devenit pentru puțin timp capitala felinelor. La acest eveniment s-au adunat cele mai rare şi pretenţioase feline din Europa.

Câştigătoarea concursului de la Roma, ajuns la cea de a 20-a ediţie, a fost o pisică persană cu blana argintie cu dungi negre și ochi portocalii, cu un aer princiar şi o privire exotică, potrivit stirileprotv.ro.

Gianluca Guarino, Organizator: “Principalele rase sunt: Maine Coon, Chartreux, British Shorthair, care este folosită şi pentru terapie. Dar, mai presus de toate, filosofia de la SuperCat Show, care timp de douăzeci de ani a depus eforturi să aibă pisici VIP, dintre cele de rasă pură, este de a ajuta pisicile abandonate.”

Este şi cazul mâţelor Mafalda şi Melina, două surori care şi-au găsit stăpân.

Femeie: “Aceasta este Mafalda şi a fost adoptată împreună cu sora să Melina. Ele sunt supervedetele ediţiei din acest an, pentru că este o adopţie dublă, o adopţie ‘din inimă.’ În aceste zile am dat spre adopţie 18 pisici”.

Pisicile au avut nevoie de mici pregătiri înainte de prezentarea în faţa juriului, cum ar fi un pic de periat, sau tăierea unui smoc rebel de păr. După retuşuri, copiii au trecut direct la socializare felinele, mai ales că printre pisoii prezenţi la expoziţie sunt şi unii cu rol terapeutic, cum e cazul unui motan din rasa British Shorthair.

Bărbat: “Este un British Shorthair care îi ajută pe copii să stabilească o relaţie. Se joacă împreună cu copiii, le dă voie să îl atingă şi să îl mângâie, astfel încât copilul reuşeşte să capete o o anumită încredere în sine, iar cu timpul va avea încredere şi în oameni.”

De asemenea, sunt şi variante pentru persoanele care sunt alergice la pisici.

Femeie: “Oamenii care suferă de alergie la pisici ar trebui să ştie că este din cauza unei proteine aflate în saliva pisicii, iar când pisica îşi curăţă blana, această proteină ajunge pe păr. În mod eronat credem că alergia este din cauza blănii. Pisicile din rasa siberiană produc o cantitate minimă de proteină, astfel încât cei ce suferă de alergie pot recurge la pisicile siberiene care ne oferă această posibilitate uriaşă de a avea o pisică, unele dintre cele mai frumoase fiinţe de pe Pământ.”

Marele Premiu al acestei ediţii a revenit unei pisici persane, cu blană argintie cu dungi negre şi ochi portocalii.

Vizi video…

Citeste si:

Lasa un comentariu