09 Noi, 2017

Bichon Frise / Bichon de Tenerife, Bichon a poil frise

Rase caini


Greutate: 4 – 6 kg
Inaltime: 23 – 30 cm
Origine: Franta,

Istoric rasa Este o rasa cu origine veche, a fost adus in Franta de catre marinarii din Tenerife, Insulele Canare. A devenit, datorita gingasiei si farmecului lui, un favorit al doamnelor franceze si italiene din epoca. Rasfatatul saloanelor, impodobit cu panglici, a fost inconjurat de atata atentie incat a primit numele de “Bichonner” (ferchezuit). A fost apreciat la curtile regale din timpul lui Ludovic al XIV-lea si Ludovic al XV-lea. Pictorii Boucher si Frahgonard l-au imortalizat in picturile lor. Pana in secolul al XX-lea devenise un caine foarte raspandit in Franta si era deseori vazut acompaniind flasnetarii sau luand parte la spectacolele de circ. Si-a primit noul nume in anii 1930.

Descriere Fizica Este un caine de talie mica, cu aspect pufos. Craniul este mai lung decat botul si usor boltit, stop proeminent, nas rotund si negru. Ochii sunt rotunzi, nu prea mari, de culoare inchisa. Urechile, destul de lungi, atarna pe langa cap si sunt acoperite cu par bogat. Coada de lungime medie este purtata in sus, curbata gratios, insa nu purtata pe spate, dar parul care o acopera este lung si cade deasupra spatelui. Blana este dubla cu un prim strat des, pufos si un strat exterior cu un par de lungime medie, matasos, cret, rasucit in bucle alungite cu o lungime de 5-7 cm. Are culoarea alb curat. Capul este acoperit complet cu par bogat, formand mustati si barba.

Personalitate Este un caine inteligent, vesel, jucaus, sociabil, activ, sensibil, bland. Este afectuos si devotat stapanului, se intelege bine cu copiii, dar are o atitudine banuitoare fata de straini. Se intelege bine cu alti caini si alte animale din gospodarie.

Ingrijire Blana acestui caine trebuie periata zilnic si tunsa din cand in cand pentru a nu deveni prea lunga. Stilul de tunsoare variaza de la tara la tara. De asemenea va fi spalat regulat pentru a-i mentine blana alba si curata. Se va taia parul crescut in exces dintre pernutele de la picioare si din urechi. Acest caine nu naparleste.

Conditii de viata Este un caine care se adapteaza la conditiile de viata oferite si la stilul stapanului. Se simte bine intr-un apartament langa o familie iubitoare si care are timp pentru a avea grija zilnica de caine. Are un nivel moderat de activitate. Ii place sa-si insoteasca permanent stapanul. Are nevoie de socializare si dresaj.

Dresaj Cu un dresaj consecvent, variat, bland se pot obtine fara probleme rezultatele dorite pentru ca este un caine inteligent si intelege repede ce i se cere.

Utilitate Este un placut caine de companie. 

Lasa un comentariu